Luca 9:51-58 Fidela 2013 (RFB13)

51. Şi s-a întâmplat, când s-a împlinit timpul să fie înălţat, că el şi-a îndreptat cu hotărâre faţa să meargă la Ierusalim,

52. Şi a trimis mesageri înaintea feţei sale; şi s-au dus şi au intrat să facă pregătiri pentru el într-un sat al samaritenilor.

53. Şi nu l-au primit, pentru că faţa lui era îndreptată să meargă la Ierusalim.

54. Şi când au văzut discipolii săi, Iacov şi Ioan, au spus: Doamne, voieşti să poruncim să se coboare foc din cer şi să îi mistuie, chiar cum a făcut Ilie?

55. Iar el s-a întors şi i-a mustrat şi a spus: Nu ştiţi din ce fel de duh sunteţi voi.

56. Fiindcă Fiul omului nu a venit pentru a nimici vieţile oamenilor, ci pentru a le salva. Şi s-au dus într-un alt sat.

57. Şi s-a întâmplat că, pe când se duceau ei pe cale, cineva i-a spus: Doamne, te voi urma oriunde mergi.

58. Iar Isus i-a spus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului nu are unde să îşi culce capul.

Luca 9