10. Şi cei trimişi, întorcându-se acasă, au găsit deplin sănătos pe robul care fusese bolnav.
11. Şi s-a întâmplat în ziua următoare, că a plecat într-o cetate numită Nain; şi mulţi dintre discipolii lui l-au însoţit şi mulţi oameni.
12. Şi când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată, un mort era dus afară, singurul fiu al mamei lui, iar ea era văduvă; şi o mare mulţime din cetate era cu ea.
13. Şi când Domnul a văzut-o, i s-a făcut milă de ea şi i-a spus: Nu plânge.
14. Şi a venit şi s-a atins de targă; iar cei ce o cărau, s-au oprit. Iar el a spus: Tinere, îţi spun, ridică-te.
15. Şi mortul s-a ridicat în şezut şi a început să vorbească. Iar el i l-a dat mamei lui.
16. Şi a venit o frică peste toţi; şi glorificau pe Dumnezeu, spunând: Un mare profet este ridicat între noi; şi: Dumnezeu a vizitat pe poporul său.
17. Şi acest cuvânt despre el s-a răspândit prin toată Iudeea şi prin toată regiunea.
18. Şi discipolii lui Ioan l-au anunţat despre toate acestea.
19. Şi Ioan chemând pe doi dintre discipolii săi, i-a trimis la Isus, spunând: Eşti tu cel ce trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?
20. Când bărbaţii au venit la el, au spus: Ioan Baptist ne-a trimis la tine, spunând: Eşti tu cel ce trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?
21. Iar în acea oră, el a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele; şi multor orbi le-a dăruit vedere.
22. Atunci Isus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi aţi auzit; cum orbii văd din nou, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii sunt înviaţi şi săracilor li se predică evanghelia.