Luca 7:10-18 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi cei trimişi, întorcându-se acasă, au găsit deplin sănătos pe robul care fusese bolnav.

11. Şi s-a întâmplat în ziua următoare, că a plecat într-o cetate numită Nain; şi mulţi dintre discipolii lui l-au însoţit şi mulţi oameni.

12. Şi când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată, un mort era dus afară, singurul fiu al mamei lui, iar ea era văduvă; şi o mare mulţime din cetate era cu ea.

13. Şi când Domnul a văzut-o, i s-a făcut milă de ea şi i-a spus: Nu plânge.

14. Şi a venit şi s-a atins de targă; iar cei ce o cărau, s-au oprit. Iar el a spus: Tinere, îţi spun, ridică-te.

15. Şi mortul s-a ridicat în şezut şi a început să vorbească. Iar el i l-a dat mamei lui.

16. Şi a venit o frică peste toţi; şi glorificau pe Dumnezeu, spunând: Un mare profet este ridicat între noi; şi: Dumnezeu a vizitat pe poporul său.

17. Şi acest cuvânt despre el s-a răspândit prin toată Iudeea şi prin toată regiunea.

18. Şi discipolii lui Ioan l-au anunţat despre toate acestea.

Luca 7