Luca 5:13-32 Fidela 2013 (RFB13)

13. Şi întinzând mâna, l-a atins, spunând: Voiesc, fii curăţit. Şi îndată lepra s-a depărtat de la el.

14. Şi el i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci du-te şi arată-te preotului şi oferă pentru curăţirea ta după cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.

15. Dar cu atât mai mult se răspândea faimă despre el; şi mulţimi mari se adunau să îl asculte şi să fie vindecate de către el de neputinţele lor.

16. Iar el s-a retras în pustie şi s-a rugat.

17. Şi s-a întâmplat într-una din zile, pe când îi învăţa el, că erau farisei şi învăţători ai legii, şezând acolo, care veneau din fiecare sat al Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim; şi puterea Domnului era prezentă pentru a-i vindeca.

18. Şi iată, nişte bărbaţi au adus într-un pat un om paralitic; şi căutau cum să îl ducă înăuntru şi să îl pună înaintea lui.

19. Şi după ce nu au găsit în ce fel să îl ducă înăuntru din cauza mulţimii, s-au urcat pe acoperiş şi l-au coborât cu patul printre ţigle, în mijloc, înaintea lui Isus.

20. Şi când le-a văzut credinţa, i-a spus: Omule, păcatele tale îţi sunt iertate!

21. Şi scribii şi fariseii au început să cugete, spunând: Cine este acesta care vorbeşte blasfemii? Cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu?

22. Dar când Isus le-a cunoscut gândurile a răspuns şi le-a zis: Ce cugetaţi în inimile voastre?

23. Ce este mai uşor a spune: Păcatele tale îţi sunt iertate; sau a spune: Ridică-te şi umblă?

24. Dar ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, (a zis paraliticului): Îţi spun, ridică-te şi ia-ţi patul şi du-te acasă.

25. Şi imediat s-a sculat în faţa lor, a luat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, glorificând pe Dumnezeu.

26. Şi toţi au fost uimiţi şi glorificau pe Dumnezeu şi au fost umpluţi de frică, spunând: Astăzi am văzut lucruri neobişnuite.

27. Şi după acestea a ieşit şi a văzut pe un vameş numit Levi, şezând la recepţia vămii şi i-a spus: Urmează-mă.

28. Şi el a abandonat totul şi sculându-se, l-a urmat.

29. Şi Levi i-a făcut un ospăţ mare în casa lui; şi a fost o mare mulţime de vameşi şi de alţii care şedeau la masă cu ei.

30. Dar scribii lor şi fariseii cârteau împotriva discipolilor lui, spunând: De ce mâncaţi şi beţi cu vameşii şi păcătoşii?

31. Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci bolnavii.

32. Nu am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.

Luca 5