Luca 19:3-22 Fidela 2013 (RFB13)

3. Şi căuta să vadă pe Isus, cine era; şi nu putea din cauza mulţimii, pentru că era mic de statură.

4. Dar a alergat înainte şi s-a căţărat într-un sicomor să îl vadă, pentru că pe acolo urma să treacă.

5. Şi Isus, când a ajuns la locul acela, a privit în sus şi l-a văzut şi i-a spus: Zachee, grăbeşte-te şi coboară; fiindcă astăzi eu trebuie să rămân în casa ta.

6. Şi el, grăbindu-se, a coborât şi l-a primit bucuros.

7. Şi când au văzut, toţi cârteau, spunând: A intrat să fie oaspete la un bărbat păcătos.

8. Dar Zacheu a stat în picioare şi i-a spus Domnului: Iată, Doamne, jumătate din averile mele le dau săracilor; şi dacă am luat ceva de la cineva printr-o acuzaţie falsă, dau înapoi împătrit.

9. Iar Isus i-a spus: Astăzi a venit salvare la casa aceasta, întrucât şi el este fiul lui Avraam.

10. Căci Fiul omului a venit să caute şi să salveze ce era pierdut.

11. Şi pe când auzeau ei acestea, a adăugat şi a spus o parabolă, pentru că el era aproape de Ierusalim şi ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta imediat.

12. De aceea el a spus: Un anumit nobil a mers într-o ţară îndepărtată ca să îşi primească o împărăţie şi să se întoarcă.

13. Şi a chemat pe cei zece robi ai săi şi le-a dat zece mine şi le-a spus: Ocupaţi-vă de acestea până vin.

14. Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis o solie după el, spunând: Nu voim ca acest om să domnească peste noi.

15. Şi s-a întâmplat la întoarcerea lui, după ce a primit împărăţia, că atunci a poruncit să fie chemaţi la el aceşti robi, cărora le dăduse banii, ca să ştie cât câştigase fiecare prin comerţ.

16. Atunci a venit primul, spunând: Doamne, mina ta a câştigat zece mine.

17. Iar el i-a spus: Bine, rob bun, pentru că ai fost credincios în foarte puţin, ai autoritate peste zece cetăţi.

18. Şi a venit al doilea, spunând: Doamne, mina ta a făcut cinci mine.

19. Iar el i-a spus şi acestuia: Fii şi tu peste cinci cetăţi.

20. Şi altul a venit, spunând: Doamne, iată, mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar;

21. Fiindcă m-am temut de tine, pentru că eşti un om sever; ridici ce nu ai pus jos şi seceri ce nu ai semănat.

22. Iar el i-a spus: Din gura ta te voi judeca, rob stricat. Ştiai că eu sunt om sever, ridicând ce nu am pus jos şi secerând ce nu am semănat;

Luca 19