Luca 16:4-13 Fidela 2013 (RFB13)

4. Am hotărât ce să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din administraţie, să mă primească în casele lor.

5. Şi a chemat pe fiecare dintre datornicii domnului său şi a spus primului: Cât datorezi domnului meu?

6. Iar el a spus: O sută de baţi de untdelemn. Iar el i-a spus: Ia înscrisul tău şi şezi degrabă şi scrie cincizeci.

7. Apoi a spus altuia: Dar tu, cât datorezi? Iar el a spus: O sută de cori de grâu. Iar el i-a spus: Ia înscrisul tău şi scrie optzeci.

8. Şi domnul a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu înţelepciune, pentru că în generaţia lor copiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.

9. Şi eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamona nedreptăţii; pentru ca, atunci când eşuaţi, ei să vă primească în locuinţe veşnice.

10. Cel ce este credincios în puţin, este credincios şi în mult; şi cel ce este nedrept în puţin, este nedrept şi în mult.

11. De aceea dacă nu aţi fost credincioşi în nedreapta mamonă, cine va încredinţa adevăratele bogăţii încrederii voastre?

12. Şi dacă nu aţi fost credincioşi în ceea ce este al altuia, cine vă va da ceea ce este al vostru?

13. Niciun servitor nu poate servi la doi stăpâni; fiindcă, ori pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi; ori la unul va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi servi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Luca 16