1. Şi erau prezenţi în acel timp unii care i-au spus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu sacrificiile lor.
2. Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Gândiţi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi galileenii, pentru că au suferit astfel de lucruri?
3. Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a ucis, gândiţi că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?
5. Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
6. A spus şi această parabolă: Cineva avea un smochin plantat în via lui; şi a venit căutând rod în el şi nu a găsit.
7. Atunci i-a spus grădinarului: Iată, de trei ani vin căutând rod în acest smochin şi nu găsesc; taie-l; de ce să ocupe pământul degeaba?
8. Iar el, răspunzând, i-a zis: Domnule, lasă-l şi acest an, până voi săpa în jurul lui şi îi voi pune gunoi;
9. Şi dacă va face rod, bine; şi dacă nu, după aceea îl vei tăia.
10. Şi îi învăţa în una din sinagogi în sabat.
11. Şi iată, era o femeie care avea un duh de neputinţă de optsprezece ani; şi era gârbovă şi nu putea nicidecum să se ridice.
12. Şi Isus, văzând-o, a chemat-o la el şi i-a spus: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.
13. Şi a pus mâinile peste ea; şi imediat a fost îndreptată şi glorifica pe Dumnezeu.