7. Şi dacă este de la vârsta de şaizeci de ani şi peste, dacă este parte bărbătească, atunci preţuirea ta să fie de cincisprezece şekeli şi pentru partea femeiască, zece şekeli.
8. Dar dacă este mai sărac decât preţuirea ta, atunci să se prezinte el însuşi înaintea preotului şi preotul să îl preţuiască; preotul să îl preţuiască conform cu mijloacele celui ce promite.
9. Şi dacă este un animal, din care oamenii aduc un dar Domnului, tot ce omul dă Domnului din acest dar să fie sfânt.
10. Să nu îl schimbe, nici să nu îl înlocuiască, unul bun pentru unul rău, sau unul rău pentru unul bun; şi dacă totuşi el schimbă animal pentru animal, atunci acesta şi cel înlocuit să fie sfinţi.
11. Şi dacă este un animal necurat, din care ei nu aduc sacrificiu Domnului, atunci să prezinte animalul înaintea preotului;
12. Şi preotul să îl preţuiască, dacă este bun sau rău, conform cu preţuirea preotului, aşa va fi.
13. Iar dacă el doreşte să îl răscumpere, atunci să adauge a cincea partea din el la preţuirea ta.
14. Şi când un bărbat îşi va sfinţi casa pentru a fi sfântă Domnului, atunci preotul să o preţuiască, dacă este bună sau rea; precum preotul o va preţui, aşa să fie.
15. Şi dacă cel ce a sfinţit-o doreşte să îşi răscumpere casa, atunci să adauge la ea a cincea parte din banii preţuirii tale şi să fie a lui.
16. Şi dacă un bărbat va sfinţi Domnului o parte din câmpul stăpânirii sale, atunci preţuirea ta să fie conform cu sămânţa câmpului, un omer de sămânţă de orz să fie preţuit la cincizeci de şekeli de argint.
17. Dacă el sfinţeşte câmpul său din anul jubileului, să fie conform preţuirii tale.
18. Dar dacă îţi sfinţeşte câmpul după jubileu, atunci preotul să îi socotească banii conform cu anii care rămân, până la anul jubileului şi să fie scăzut din preţuirea ta.
19. Şi dacă cel ce sfinţeşte câmpul doreşte, în vreun fel, să îl răscumpere, atunci să îi adauge a cincea parte din banii preţuirii tale şi să îi rămână lui.
20. Şi dacă nu doreşte să răscumpere câmpul, sau dacă a vândut câmpul unui alt om, să nu mai fie răscumpărat.
21. Dar câmpul, când iese la jubileu, să fie sfânt Domnului, ca un câmp dedicat; stăpânirea acestuia să fie a preotului.
22. Şi dacă un om sfinţeşte Domnului un câmp pe care l-a cumpărat, care nu este dintre câmpurile stăpânirii sale,
23. Atunci preotul să îi socotească valoarea preţuirii tale, până la anul jubileului, iar el să dea preţuirea ta în acea zi ca lucru sfânt Domnului.
24. În anul jubileului câmpul se va întoarce la cel de la care a fost cumpărat, la cel căruia i-a aparţinut stăpânirea pământului.