Leviticul 25:8-18 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi să îţi numeri şapte sabate ale anilor, de şapte ori şapte ani; şi durata celor şapte sabate ale anilor să îţi fie ţie de patruzeci şi nouă de ani.

9. Atunci să faci să sune tare trâmbiţa jubileului în ziua a zecea a lunii a şaptea, în ziua ispăşirii să faceţi să sune trâmbiţa prin toată ţara voastră.

10. Şi să sfinţiți fiecare al cincizecilea an şi să vestiţi libertate prin toată ţara tuturor locuitorilor ei, acesta să vă fie un jubileu; şi să întoarceţi înapoi, pe fiecare om, la moştenirea lui şi să întoarceţi înapoi pe fiecare om la familia lui.

11. Un jubileu să vă fie al cincizecilea an, nici să nu semănaţi, nici să nu seceraţi ceea ce creşte de la sine, nici să nu strângi ciorchinii viei tale netăiate.

12. Pentru că este jubileul; acesta să fie sfânt pentru voi, să mâncaţi rodul lui care iese din câmp.

13. În anul acestui jubileu să întoarceţi înapoi, pe fiecare bărbat, la posesiunea lui.

14. Şi dacă vinzi orice aproapelui tău, sau cumperi ceva din mâna aproapelui tău, să nu vă oprimaţi unul pe altul,

15. Conform cu numărul anilor de după jubileu să cumperi de la aproapele tău şi conform cu numărul anilor roadelor, el să îţi vândă ţie;

16. Conform cu numărul anilor să creşti preţul lor şi conform împuţinării anilor să micşorezi preţul lor, căci conform cu numărul anilor roadelor, el o să îţi vândă.

17. De aceea să nu vă oprimaţi unul pe altul; ci să te temi de Dumnezeul tău, pentru că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

18. Pentru aceea să împliniţi statutele mele şi să păziţi judecăţile mele şi să le împliniţi; şi veţi locui în ţară în siguranţă.

Leviticul 25