Leviticul 16:8-20 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi Aaron să arunce sorţii peste cei doi ţapi, un sorţ pentru Domnul şi celălalt sorţ pentru ţapul ispăşitor.

9. Şi Aaron să aducă ţapul peste care a căzut sorţul Domnului şi să îl ofere ca ofrandă pentru păcat.

10. Dar ţapul peste care a căzut sorţul să fie ţap ispăşitor, să fie prezentat viu înaintea Domnului, să facă ispăşire cu el şi pentru a-l lăsa să plece în pustie, ca ţap ispăşitor.

11. Şi Aaron să aducă taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui, şi să înjunghie taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el;

12. Şi să ia o tămâietoare plină cu cărbuni, arzând din focul de la altarul dinaintea Domnului, şi mâinile sale pline de tămâie dulce, zdrobită mărunt, şi să le aducă înăuntrul perdelei;

13. Şi să pună tămâia peste focul dinaintea Domnului, ca norul tămâiei să acopere şezământul milei, care este deasupra mărturiei, ca el să nu moară;

14. Şi să ia din sângele taurului şi să îl stropească cu degetul său peste şezământul milei înspre est; şi să stropească cu degetul său de şapte ori, din sânge, înaintea şezământului milei.

15. Apoi să înjunghie ţapul ofrandei pentru păcat, care este pentru popor, şi să aducă sângele lui înăuntrul perdelei şi să facă cu acel sânge la fel cum a făcut cu sângele taurului, şi să îl stropească peste şezământul milei şi înaintea şezământului milei;

16. Şi să facă ispăşire pentru locul sfânt, din cauza necurăţiilor copiilor lui Israel şi din cauza fărădelegilor lor în toate păcatele lor, şi astfel să facă pentru tabernacolul întâlnirii, care rămâne printre ei în mijlocul necurăţiilor lor.

17. Şi să nu fie niciun om în tabernacolul întâlnirii când intră el, pentru a face ispăşire în locul sfânt, până când iese şi până când nu a făcut ispăşire pentru el şi pentru casa sa şi pentru toată adunarea lui Israel.

18. Şi să iasă la altarul, care este înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru el; şi să ia din sângele taurului şi din sângele ţapului şi să îl pună pe coarnele altarului de jur împrejur.

19. Şi să stropească din sânge peste acesta cu degetul său, de şapte ori, şi să îl cureţe şi să îl sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.

20. Şi după ce a terminat cu împăcarea locului sfânt şi a tabernacolului întâlnirii şi a altarului, să aducă ţapul viu;

Leviticul 16