15. Şi preotul să ia câtva din logul de untdelemn şi să îl toarne în palma mâinii sale stângi;
16. Şi preotul să îşi înmoaie degetul drept în untdelemnul care este în palma mâinii stângi şi să stropească din untdelemn cu degetul său de şapte ori înaintea Domnului;
17. Şi din restul untdelemnului care este în mâna sa, preotul să pună pe vârful urechii drepte a celui pregătit pentru a fi curăţit şi pe degetul mare de la mâna lui dreaptă şi peste degetul mare de la piciorul lui drept, peste sângele ofrandei pentru fărădelege;
18. Şi rămăşiţa din untdelemnul care este în mâna preotului să o toarne pe capul celui pregătit pentru a fi curăţit, şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
19. Şi preotul să aducă ofranda pentru păcat şi să facă ispăşire pentru cel pregătit pentru a fi curăţit de necurăţia sa; şi după aceea să înjunghie ofranda arsă;