1. Şi acestea sunt naţiunile pe care le-a lăsat Domnul, ca să încerce prin ele pe Israel, pe toţi cei care nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului;
2. Numai pentru ca generaţiile copiilor lui Israel să cunoască, pentru a-i învăţa războiul, cel puţin cei care nu ştiuseră nimic de el,
3. Adică, cei cinci domni ai filistenilor şi toţi canaaniţii şi sidonienii şi hiviţii care au locuit pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea în Hamat.
4. Şi ele erau pentru a încerca pe Israel prin ele, ca să cunoască dacă vor da ascultare poruncilor Domnului, pe care el le-a poruncit părinţilor lor prin mâna lui Moise.
5. Şi copiii lui Israel au locuit printre canaaniţi, hitiţi şi amoriţi şi periziţi şi hiviţi şi iebusiţi:
6. Şi au luat pe fiicele lor de soţii şi au dat pe fiicele lor fiilor lor şi au servit dumnezeilor lor.
7. Şi copiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii Domnului şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor şi au servit Baalilor şi dumbrăvilor.
8. De aceea mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâna lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei; şi copiii lui Israel au servit lui Cuşan-Rişeataim opt ani.
9. Şi când copiii lui Israel au strigat către Domnul, Domnul a ridicat copiilor lui Israel un eliberator, care i-a eliberat, pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb.
10. Şi Duhul Domnului a fost peste el şi el a judecat pe Israel şi a ieşit la război; şi Domnul a dat în mâna lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei; şi mâna lui a învins împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
11. Şi ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
12. Şi copiii lui Israel au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că ei făcuseră ce este rău în ochii Domnului.
13. Şi el a adunat la sine pe copiii lui Amon şi ai lui Amalec şi a mers şi a lovit pe Israel şi au stăpânit cetatea palmierilor.
14. Astfel copiii lui Israel au servit lui Eglon, împăratul Moabului, optsprezece ani.
15. Dar când copiii lui Israel au strigat către Domnul, Domnul le-a ridicat un eliberator, pe Ehud, fiul lui Ghera, un beniamit, un bărbat stângaci; şi prin el, copiii lui Israel au trimis un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
16. Dar Ehud şi-a făcut un pumnal cu două tăişuri, lung de un cot; şi l-a încins sub haina sa la coapsa lui dreaptă.