Judecatori 20:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. Atunci toţi copiii lui Israel au ieşit şi adunarea s-a strâns ca un singur om, de la Dan până la Beer-Şeba, cu ţara Galaadului, la Domnul la Miţpa.

2. Şi mai marii întregului popor, din toate triburile lui Israel, s-au prezentat în adunarea poporului lui Dumnezeu, patru sute de mii de oameni pedeştri care scoteau sabia.

3. (Şi copiii lui Beniamin au auzit că copiii lui Israel s-au urcat la Miţpa.) Atunci copiii lui Israel au spus: Spuneţi-ne, cum a fost această stricăciune?

4. Şi levitul, soţul femeii care fusese ucisă, a răspuns şi a zis: Sosisem la Ghibea, care aparţine lui Beniamin, eu şi concubina mea, ca să găzduiesc acolo.

5. Şi bărbaţii din Ghibea s-au ridicat împotriva mea şi noaptea au înconjurat de jur împrejur casa, din cauza mea, şi s-au gândit să mă ucidă; şi au forţat-o pe concubina mea, încât a murit.

6. Şi am luat pe concubina mea şi am tăiat-o în bucăţi şi am trimis-o în tot ţinutul moştenirii lui Israel; fiindcă au lucrat o desfrânare şi o nebunie în Israel.

7. Iată, voi sunteţi toţi copii ai lui Israel, daţi-vă aici părerea şi sfatul.

8. Şi tot poporul s-a ridicat ca un singur om, spunând: Niciunul dintre noi nu vom merge la cortul său şi niciunul dintre noi nu se va întoarce la casa lui.

9. Ci acum, acesta va fi lucrul pe care îl vom face cu Ghibea: ne vom urca împotriva ei prin sorţ.

Judecatori 20