4. Şi Iuda s-a urcat, şi Domnul a dat pe canaaniţi şi pe periziţi în mâna lor; şi au ucis dintre ei în Bezec zece mii de oameni.
5. Şi au găsit pe Adoni-Bezec în Bezec şi au luptat împotriva lui şi au ucis pe canaaniţi şi pe periziţi.
6. Dar Adoni-Bezec a fugit, iar ei l-au urmărit şi l-au prins şi i-au tăiat degetele cele mari ale mâinilor şi ale picioarelor.
7. Şi Adoni-Bezec a spus: Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari ale mâinilor şi ale picioarelor lor tăiate, adunau de sub masa mea, cum am făcut, astfel mi-a răsplătit Dumnezeu. Şi l-au adus la Ierusalim şi el a murit acolo.
8. Acum, copiii lui Iuda au luptat împotriva Ierusalimului şi l-au luat; şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei şi au ars cetatea cu foc.
9. Şi după aceea copiii lui Iuda au coborât să lupte împotriva canaaniţilor, care locuiau la munte şi la sud şi în vale.
10. Şi Iuda a mers împotriva canaaniţilor, care locuiau în Hebron, (şi numele Hebronului a fost mai înainte Chiriat-Arba) şi i-au ucis pe Şeşai şi pe Ahiman şi pe Talmai.
11. Şi de acolo a mers împotriva locuitorilor Debirului, şi numele Debirului a fost mai înainte Chiriat-Sefer;