Isaia 60:10-15 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi fiii străinilor vor construi zidurile tale şi împăraţii lor îţi vor servi, căci în furia mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa mea am avut milă de tine.

11. De aceea porţile tale vor fi deschise totdeauna; nu vor fi închise nici ziua, nici noaptea; ca să se aducă la tine tăriile neamurilor şi să fie aduşi împăraţii lor.

12. Fiindcă naţiunea şi împărăţia care nu îţi va servi, va pieri; da, acele naţiuni vor fi în întregime risipite.

13. Gloria Libanului va veni la tine, bradul, pinul şi merişorul împreună, pentru a înfrumuseţa locul sanctuarului meu; şi voi face glorios locul picioarelor mele.

14. De asemenea fiii celor care te-au chinuit vor veni, plecându-se înaintea ta; şi toţi cei ce te-au dispreţuit se vor prosterna la tălpile picioarelor tale; şi te vor numi: Cetatea Domnului, Sionul Celui Sfânt al lui Israel.

15. Deşi ai fost părăsită şi urâtă, astfel încât nimeni nu a trecut prin tine, te voi face o maiestate eternă, o bucurie a multor generaţii.

Isaia 60