4. Că vei duce acest proverb împotriva împăratului Babilonului şi vei spune: Cum a încetat opresorul! Oraşul de aur s-a sfârşit!
5. Domnul a frânt toiagul celor stricaţi şi sceptrul conducătorilor.
6. Cel ce a lovit pe popor în furie cu o lovitură neîncetată, cel ce a condus naţiunile în mânie este persecutat şi nimeni nu împiedică aceasta.
7. Întregul pământ este în odihnă, este liniştit; ei izbucnesc în cântare.
8. Da, brazii şi cedrii Libanului se bucură de tine, spunând: De când eşti doborât niciun tăietor nu s-a urcat împotriva noastră.
9. Iadul de dedesubt s-a mutat pentru tine, să te întâmpine la venirea ta; stârneşte pe morţi pentru tine, chiar pe cei mai de seamă ai pământului; a ridicat de pe tronurile lor pe toţi împăraţii naţiunilor.
10. Toţi îţi vor vorbi şi îţi vor spune: Ai devenit de asemenea slab ca noi, ai devenit asemenea nouă?