Isaia 13:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Povara Babilonului, pe care Isaia, fiul lui Amoţ, a văzut-o.

2. Ridicaţi un steag pe muntele înalt, înălţaţi vocea către ei, scuturaţi mâna, ca ei să intre pe porţile nobililor.

3. Am poruncit celor sfinţiţi ai mei, am chemat de asemenea pe cei tari ai mei pentru furia mea, adică pe cei ce se bucură în înălţimea mea.

4. Zgomotul unei mulţimi în munţi, ca al unui popor mare; un zgomot tumultuos al împărăţiilor naţiunilor adunate împreună: Domnul oştirilor adună armata pentru bătălie.

5. Ei vin dintr-o ţară îndepărtată, de la marginea cerului, Domnul şi armele indignării lui, pentru a nimici toată ţara.

6. Urlaţi, căci ziua Domnului este aproape; va veni ca o nimicire de la cel Atotputernic.

Isaia 13