12. Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns şi urechea mea a primit puţin din acesta.
13. În gândurile din viziunile nopţii, când somn adânc cade peste oameni,
14. Teamă a venit asupra mea şi cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15. Atunci un duh a trecut înaintea feţei mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16. A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era linişte şi am auzit o voce, spunând:
17. Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18. Iată, el nu şi-a pus încrederea în servitorii săi; şi pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.