12. Pentru că este un foc ce mistuie până la nimicire şi care ar dezrădăcina tot venitul meu.
13. Dacă am dispreţuit cauza servitorului meu sau a servitoarei mele, când s-au certat cu mine;
14. Ce voi face atunci când Dumnezeu se ridică? Şi când cercetează, ce îi voi răspunde?
15. Cel care m-a făcut pe mine în pântece, nu l-a făcut şi pe el? Şi nu unul ne-a format în pântece?
16. Dacă am împiedicat pe săraci de la dorinţa lor, sau am făcut ochii văduvei să se sfârşească;
17. Sau am mâncat bucata mea singur şi cel fără tată nu a mâncat din ea;
18. (Căci din tinereţea mea el a fost crescut cu mine, precum cu un tată; şi am îndrumat-o din pântecele mamei mele);
19. Dacă am văzut pe cineva pierind din lipsă de haină, sau vreun sărac fără învelitoare,
20. Dacă coapsele lui nu m-au binecuvântat şi dacă el nu a fost încălzit cu lâna oilor mele,
21. Dacă mi-am ridicat mâna împotriva celui fără tată, când am văzut ajutorul meu în poartă,
22. Să îmi cadă braţul din umărul meu şi braţul să îmi fie frânt din os.
23. Căci nimicirea de la Dumnezeu mi-a fost teroare şi din cauza înălţimii lui nu am putut îndura.
24. Dacă am făcut aurul speranţa mea, sau am spus aurului pur: Tu eşti încrederea mea;
25. Dacă m-am bucurat că bogăţia mea era mare şi că mâna mea a obţinut mult,
26. Dacă am privit soarele când acesta strălucea, sau luna umblând în strălucire,
27. Şi inima mea a fost în ascuns ademenită, sau gura mea mi-a sărutat mâna,
28. Şi aceasta ar fi nelegiuire ce trebuie pedepsită de judecător; fiindcă aş fi negat pe Dumnezeu de sus.