4. Dar voi sunteţi făuritori de minciuni, toţi sunteţi doctori de nimic.
5. O, de aţi tăcea de tot! Aceasta v-ar fi înţelepciunea.
6. Auziţi acum întâmpinarea mea şi daţi ascultare la pledoariile buzelor mele.
7. Veţi vorbi stricat pentru Dumnezeu? Şi veţi vorbi înşelător pentru el?
8. Veţi fi părtinitorii lui? Vă veţi lupta de partea lui Dumnezeu?
9. Este bine ca el să vă cerceteze? Sau aşa cum un om batjocoreşte pe altul, îl batjocoriţi pe el?
10. El cu siguranţă vă va mustra, dacă părtiniţi în ascuns.
11. Nu vă va înfrica măreţia lui? Şi nu va cădea peste voi groaza lui?
12. Amintirile voastre sunt ca cenuşa, trupurile voastre ca trupuri de lut.
13. Tăceţi, lăsaţi-mă în pace, ca să vorbesc şi să vină peste mine ce va veni.
14. Pentru ce să îmi iau carnea în dinţi şi să îmi pun viaţa în mâna mea?
15. Chiar dacă m-ar ucide, totuşi mă voi încrede în el; dar îmi voi apăra căile înaintea lui.
16. El de asemenea va fi salvarea mea, căci un făţarnic nu va veni înaintea lui.
17. Cu urechile voastre, ascultaţi cu atenţie cuvântul meu şi vorbirea mea.
18. Priviţi acum, mi-am rânduit cauza; ştiu că voi fi declarat drept.
19. Cine este cel ce se va certa cu mine? Pentru că acum, dacă îmi ţin limba, îmi voi da duhul.