Iov 10:10-20 Fidela 2013 (RFB13)

10. Nu m-ai turnat precum laptele şi nu m-ai închegat ca brânza?

11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne şi m-ai îngrădit cu oase şi tendoane.

12. Mi-ai dat viaţă şi favoare şi cercetarea ta mi-a păstrat duhul.

13. Şi aceste lucruri le-ai ascuns în inima ta, ştiu că aceasta este în tine.

14. Dacă păcătuiesc, atunci mă însemnezi şi nu mă vei achita de nelegiuirea mea.

15. Dacă sunt stricat, vai mie; şi dacă sunt drept, totuşi nu îmi voi înălţa capul. Sunt plin de confuzie; de aceea priveşte nenorocirea mea,

16. Pentru că ea se măreşte. Mă vânezi ca un leu feroce; şi din nou te arăţi minunat asupra mea.

17. Îţi înnoieşti martorii împotriva mea şi îţi măreşti indignarea asupra mea; schimbări şi război sunt împotriva mea.

18. Pentru ce m-ai scos din pântece? O, de mi-aş fi dat duhul şi niciun ochi să nu mă fi văzut!

19. Trebuia să fiu ca şi cum nu aş fi fost; trebuia să fiu purtat din pântece la mormânt.

20. Nu sunt zilele mele puţine? Încetează şi lasă-mă în pace ca să am puţină mângâiere.

Iov 10