1. A fost un om în ţara Uţ, al cărui nume era Iov; şi acel om era desăvârşit şi integru şi unul care se temea de Dumnezeu şi evita răul.
2. Şi i s-au născut şapte fii şi trei fiice.
3. Averea lui de asemenea era şapte mii de oi şi trei mii de cămile şi cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de măgăriţe şi o gospodărie foarte mare, astfel încât acest om era cel mai mare dintre toţi oamenii din est.
4. Şi fiii lui mergeau şi dădeau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui; şi trimiteau şi chemau pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea cu ei.
5. Şi se întâmpla, când zilele ospeţelor treceau, că Iov trimitea şi îi sfinţea şi se ridica devreme dimineaţa şi aducea ofrande arse conform numărului lor, al tuturor, pentru că Iov spunea: Poate că fiii mei au păcătuit şi au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor. Astfel făcea Iov continuu.
6. Şi a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea Domnului; şi Satan a venit de asemenea printre ei.
7. Şi Domnul i-a spus lui Satan: De unde vii? Atunci Satan a răspuns Domnului şi a zis: De la cutreierarea pământului şi de la umblarea în sus şi în jos pe acesta.
8. Şi Domnul i-a spus lui Satan: Ai luat aminte la servitorul meu Iov, că nu este niciunul asemenea lui pe pământ, un om desăvârşit şi integru, unul care se teme de Dumnezeu şi evită răul?
9. Atunci Satan a răspuns Domnului şi a zis: Se teme Iov de Dumnezeu degeaba?
10. Nu l-ai îngrădit pe el şi casa lui şi tot ce are de jur împrejur? Tu ai binecuvântat lucrarea mâinilor sale şi averea lui s-a înmulţit în ţară.
11. Dar întinde-ţi mâna acum şi atinge tot ce are el şi te va blestema în faţă.
12. Şi Domnul i-a spus lui Satan: Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu îţi întinzi mâna. Astfel Satan a plecat din prezenţa Domnului.