20. Şi când bărbaţii din Ai s-au întors şi au văzut, iată, fumul cetăţii se urca până la cer, şi nu au avut putere să fugă pe o cale sau pe alta; şi poporul care fugea spre pustiu s-a întors asupra urmăritorilor.
21. Şi când Iosua şi tot Israelul au văzut că aceia de la pândă au luat cetatea şi că fumul cetăţii se urca, s-au întors şi au ucis pe oamenii din Ai.
22. Şi ceilalţi au ieşit din cetate împotriva lor, astfel că ei erau în mijlocul lui Israel, unii dincoace şi alţii dincolo; şi i-au bătut până nu au lăsat pe niciunul să rămână sau să scape.
23. Şi au prins viu pe împăratul din Ai şi l-au adus la Iosua.
24. Şi s-a întâmplat, după ce a terminat Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în câmp, în pustiu unde i-au urmărit şi după ce toţi au căzut prin ascuţişul sabiei până au fost nimiciţi, că toţi israeliţii s-au întors la Ai şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei.
25. Şi aşa a fost, că toţi cei ce au căzut în acea zi, deopotrivă bărbaţi şi femei, au fost douăsprezece mii, toţi oamenii din Ai.
26. Şi Iosua nu şi-a tras înapoi mâna pe care o întinse cu suliţa, până când a nimicit în întregime pe toţi locuitorii din Ai.
27. Israel a luat ca pradă pentru el numai vitele şi prada cetăţii, conform cuvântului Domnului, pe care îl poruncise lui Iosua.
28. Şi Iosua a ars cetatea Ai şi a făcut-o pentru totdeauna un morman, o dărâmătură până în această zi.
29. Şi a spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai, până la apusul soarelui; şi la apusul soarelui, Iosua a poruncit să fie coborât trupul lui mort de pe lemn şi să fie aruncat la intrarea porţii cetăţii şi deasupra lui să fie ridicată o grămadă mare de pietre, care este până în această zi.
30. Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeul lui Israel pe muntele Ebal,
31. După cum poruncise Moise, servitorul Domnului, copiilor lui Israel, aşa cum este scris în cartea legii lui Moise: un altar de pietre întregi, asupra cărora nimeni nu ridicase fierul; şi au adus deasupra lui ofrande arse Domnului şi au sacrificat ofrande de pace.