16. Şi tot poporul care era în Ai a fost chemat să îi urmărească; şi au urmărit pe Iosua şi au fost atraşi departe de cetate.
17. Şi nu a rămas niciun om în Ai sau în Betel care să nu fi ieşit după Israel; şi au lăsat cetatea deschisă şi au urmărit pe Israel.
18. Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Întinde suliţa care este în mâna ta spre Ai; fiindcă o voi da în mâna ta. Şi Iosua a întins spre cetate suliţa care era în mâna lui.
19. Şi cei care stăteau la pândă s-au ridicat repede din locul lor şi îndată ce şi-a întins el mâna au alergat şi au intrat în cetate şi au luat-o şi s-au grăbit şi au pus foc cetăţii.
20. Şi când bărbaţii din Ai s-au întors şi au văzut, iată, fumul cetăţii se urca până la cer, şi nu au avut putere să fugă pe o cale sau pe alta; şi poporul care fugea spre pustiu s-a întors asupra urmăritorilor.