Iosua 8:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Nu te teme, nici nu te descuraja; ia cu tine tot poporul de război şi ridică-te şi urcă-te la Ai; vezi, am dat în mâna ta pe împăratul din Ai şi pe poporul său şi cetatea sa şi ţara sa;

2. Şi vei face cetăţii Ai şi împăratului său aşa cum ai făcut Ierihonului şi împăratului său; numai prada ei şi vitele ei să le luaţi ca pradă pentru voi; pune o pândă împotriva cetăţii, în spatele ei.

3. Atunci Iosua s-a ridicat împreună cu tot poporul de război, ca să se urce la Ai; şi Iosua a ales treizeci de mii de bărbaţi puternici de valoare şi i-a trimis noaptea.

4. Şi le-a poruncit, spunând: Iată, voi veţi pândi împotriva cetăţii, în spatele cetăţii; nu vă depărtaţi prea mult de cetate şi fiţi gata toţi.

5. Şi eu şi tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate; şi se va întâmpla, când vor ieşi împotriva noastră, ca la început, vom fugi dinaintea lor,

6. (Fiindcă ei vor ieşi după noi) până îi vom atrage de la cetate; fiindcă vor spune: Ei fug dinaintea noastră, ca la început. De aceea vom fugi dinaintea lor.

7. Atunci vă veţi ridica de la pândă şi veţi lua cetatea, fiindcă Domnul Dumnezeul vostru o va da în mâna voastră.

8. Şi va fi, după ce veţi lua cetatea, că o veţi arde cu foc; să faceţi după porunca Domnului. Vedeţi, v-am poruncit.

9. Şi Iosua i-a trimis; şi ei s-au dus să stea la pândă şi s-au aşezat între Betel şi Ai, la vest de Ai; dar Iosua a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului.

Iosua 8