12. Şi copiii lui Ruben şi copiii lui Gad şi jumătatea tribului lui Manase au trecut înarmaţi înaintea copiilor lui Israel, precum le-a vorbit Moise.
13. Aproape patruzeci de mii pregătiţi pentru război au trecut înaintea Domnului la luptă, spre câmpiile Ierihonului.
14. În ziua aceea Domnul a mărit pe Iosua în ochii întregului Israel; şi s-au temut de el, cum s-au temut de Moise în toate zilele vieţii sale.
15. Şi Domnul i-a vorbit lui Iosua, spunând:
16. Porunceşte preoţilor care poartă chivotul mărturiei să iasă afară din Iordan.
17. De aceea Iosua a poruncit preoţilor, spunând: Ieşiţi afară din Iordan.
18. Şi s-a întâmplat, când preoţii care au purtat chivotul legământului Domnului au ieşit afară din mijlocul Iordanului şi tălpile picioarelor preoţilor au ajuns afară pe uscat, că apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat peste toate malurile sale, ca înainte.
19. Şi poporul a ieşit afară din Iordan în a zecea zi a lunii întâi; şi au aşezat tabăra în Ghilgal, la graniţa de est a Ierihonului.
20. Şi acele douăsprezece pietre, pe care Iosua le-a ridicat la Ghilgal, le-au luat din Iordan.
21. Şi le-a vorbit copiilor lui Israel, spunând: Când copiii voştri vor întreba pe părinţii lor în timpul care va veni, zicând: Ce înseamnă pietrele acestea?
22. Atunci să faceţi cunoscut copiilor voştri, spunând: Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.
23. Fiindcă Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului dinaintea voastră, până aţi trecut, aşa cum a făcut Domnul Dumnezeul vostru Mării Roşii, pe care a secat-o dinaintea noastră, până am trecut,