Ioel 1:14-20 Fidela 2013 (RFB13)

14. Sfinţiţi un post, anunţaţi o adunare solemnă, adunaţi pe bătrâni şi pe toţi locuitorii ţării la casa Domnului Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul:

15. Vai de această zi! pentru că ziua Domnului este aproape şi va veni ca o nimicire de la cel Atotputernic.

16. Nu este hrana luată dinaintea ochilor noştri, da, bucuria şi veselia din casa Dumnezeului nostru?

17. Sămânţa este putrezită sub bulgării ei; grânarele sunt pustiite, hambarele sunt dărâmate; căci grânele s-au uscat.

18. Cum gem animalele! Cirezile de vite rătăcesc, pentru că nu au păşune; da, turmele de oi sunt pustiite.

19. Doamne, către tine voi striga, pentru că focul a mistuit păşunile pustiei şi flacăra a ars toţi copacii câmpului.

20. Fiarele câmpului de asemenea strigă către tine, pentru că râurile de apă au secat şi focul a mistuit păşunile pustiei.

Ioel 1