Ioan 7:28-34 Fidela 2013 (RFB13)

28. Şi Isus, pe când îi învăţa în templu, a strigat şi a spus: Deopotrivă mă cunoaşteţi şi ştiţi de unde sunt. Şi nu am venit de la mine însumi, dar cel ce m-a trimis este adevărat, cel pe care voi nu îl cunoaşteţi.

29. Dar eu îl cunosc, fiindcă sunt de la el şi el m-a trimis.

30. De aceea căutau să îl prindă; dar nimeni nu a pus mâinile pe el, deoarece încă nu îi venise timpul.

31. Şi mulţi din mulţime au crezut în el şi au spus: Când vine Cristosul va face mai multe miracole decât cele pe care le-a făcut acesta?

32. Fariseii au auzit mulţimea cârtind astfel de lucruri despre el; şi fariseii şi preoţii de seamă au trimis ofiţeri ca să îl prindă.

33. Atunci Isus le-a spus: Mai sunt cu voi puţin timp şi apoi mă duc la cel ce m-a trimis.

34. Mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi; şi unde sunt eu, voi nu puteţi veni.

Ioan 7