26. Fiindcă, aşa cum Tatăl are viaţă în el însuşi, tot aşa a dat Fiului să aibă viaţa în el însuşi.
27. Şi i-a dat de asemenea autoritate pentru a face judecată, pentru că este Fiul omului.
28. Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine timpul în care toţi cei din morminte vor auzi vocea lui,
29. Şi vor ieşi afară; cei ce au făcut binele, pentru învierea vieţii; iar cei ce au practicat cele rele, pentru învierea damnării.
30. Eu nu pot face nimic de la mine însumi; cum aud judec, şi judecata mea este dreaptă pentru că nu caut voia mea, ci voia Tatălui, care m-a trimis.
31. Dacă eu aduc mărturie despre mine, mărturia mea nu este adevărată.
32. Este altul care aduce mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o aduce despre mine este adevărată.
33. Voi aţi trimis la Ioan şi el a adus mărturie adevărului.
34. Dar eu nu primesc mărturie de la om; ci spun acestea ca voi să fiţi salvaţi.
35. El era o lumină aprinsă şi strălucitoare, şi voi aţi voit să vă veseliţi pentru un timp în lumina lui.
36. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; fiindcă faptele pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, aceste fapte pe care le fac eu, aduc mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis.
37. Şi Tatăl însuşi, care m-a trimis, a adus mărturie despre mine. Voi nu i-aţi auzit niciodată vocea, nici nu i-aţi văzut chipul.
38. Şi cuvântul lui nu îl aveţi rămânând în voi, pentru că pe cel ce l-a trimis el, pe el nu îl credeţi voi.
39. Cercetaţi scripturile, pentru că voi gândiţi că în ele aveţi viaţă eternă; şi ele sunt cele care aduc mărturie despre mine.