Ioan 4:36-47 Fidela 2013 (RFB13)

36. Şi cel ce seceră primeşte plată şi adună rod pentru viaţă eternă; pentru ca deopotrivă cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure împreună.

37. Şi în aceasta este adevărat acel cuvânt: Unul seamănă şi altul seceră.

38. Eu v-am trimis să seceraţi unde nu aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.

39. Şi mulţi samariteni din acea cetate au crezut în el pentru cuvântul femeii, care aducea mărturie: Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut.

40. De aceea când au venit samaritenii la el, l-au implorat să rămână cu ei; şi a rămas acolo două zile.

41. Şi mai mulţi au crezut din cauza propriului său cuvânt,

42. Şi spuneau femeii: Acum credem, nu din cauza vorbirii tale, ci fiindcă l-am auzit noi înşine şi ştim că acesta este în adevăr Cristosul, Salvatorul lumii.

43. Iar după cele două zile a plecat de acolo şi s-a dus în Galileea.

44. Fiindcă Isus însuşi a adus mărturie că un profet nu are onoare în propria lui patrie.

45. Atunci, când a intrat în Galileea, galileenii l-au primit, văzând toate câte le făcuse la Ierusalim, la sărbătoare; fiindcă şi ei merseseră la sărbătoare.

46. Atunci Isus a venit din nou în Cana Galileii, unde a făcut apa vin. Şi era un anume nobil, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.

47. Când a auzit el că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la el şi l-a implorat să coboare şi să îi vindece fiul, fiindcă era pe moarte.

Ioan 4