1. Atunci Isus, cu şase zile înainte de paşte, a venit în Betania, unde era Lazăr care fusese mort, pe care îl înviase dintre morţi.
2. Acolo i-au făcut o cină şi Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu el.
3. Atunci Maria a luat o jumătate de litru de parfum de nard curat, foarte scump, şi a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei; şi casa a fost umplută de aroma parfumului.
4. Atunci unul dintre discipolii săi, Iuda Iscariot, al lui Simon, care avea să îl trădeze, a spus:
5. De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de dinari şi să fie daţi săracilor?
6. Dar spunea aceasta, nu pentru că îi păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoţ şi avea punga şi purta ceea ce se punea în ea.
7. Atunci Isus a spus: Las-o în pace; pentru ziua înmormântării mele l-a ţinut.
8. Fiindcă pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe mine nu mă aveţi totdeauna.
9. Aşadar, o mare mulţime dintre iudei au ştiut că el este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci ca să îl vadă şi pe Lazăr, pe care îl înviase dintre morţi.
10. Dar preoţii de seamă s-au sfătuit să îl ucidă şi pe Lazăr,
11. Pentru că din cauza lui, mulţi dintre iudei plecau şi credeau în Isus.
12. În ziua următoare o mare mulţime de oameni care veniseră pentru sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim,
13. Au luat ramuri de palmieri şi au ieşit pentru a-l întâmpina, şi strigau: Osana! Binecuvântat este Împăratul lui Israel ce vine în numele Domnului!