Ioan 1:19-29 Fidela 2013 (RFB13)

19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis preoţi şi leviţi din Ierusalim să îl întrebe: Tu cine eşti?

20. Iar el a mărturisit şi nu a negat, ci a mărturisit: Eu nu sunt Cristosul.

21. Iar ei l-au întrebat: Ce atunci? Eşti Ilie? Iar el spune: Nu sunt. Eşti tu acel profet? Şi a răspuns: Nu.

22. Atunci i-au spus: Cine eşti tu? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?

23. Iar el a spus: Eu sunt vocea unuia strigând în pustie: Îndreptaţi calea Domnului, cum a spus profetul Isaia.

24. Şi cei ce au fost trimişi erau dintre farisei.

25. Şi l-au întrebat şi i-au spus: Atunci de ce botezi, dacă nu eşti acel Cristos, nici Ilie, nici acel profet?

26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar printre voi stă în picioare unul pe care voi nu îl cunoaşteţi.

27. El este acela care, venind după mine, este preferat înaintea mea, a cărui curea a sandalei eu nu sunt demn ca să o dezleg.

28. Acestea s-au făcut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii.

Ioan 1