2 Imparati 7:15-20 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi au mers după ei până la Iordan; şi, iată, toată calea era plină de hainele şi vasele pe care sirienii le aruncaseră în graba lor. Şi mesagerii s-au întors şi au spus împăratului.

16. Şi poporul a ieşit şi a prădat corturile sirienilor. Astfel o măsură de floarea făinii s-a vândut cu un şekel şi două măsuri de orz pentru un şekel, conform cuvântului Domnului.

17. Şi împăratul a rânduit pe domnul pe mâna căruia s-a rezemat, să aibă sarcina porţii; şi poporul l-a călcat în picioare la poartă şi el a murit, precum spusese omul lui Dumnezeu, care vorbise când coborâse împăratul la el.

18. Şi s-a întâmplat precum omul lui Dumnezeu vorbise către împărat, spunând: Două măsuri de orz cu un şekel şi o măsură de floarea făinii cu un şekel vor fi mâine pe timpul acesta la poarta Samariei.

19. Şi acel domn răspunsese omului lui Dumnezeu şi zisese: Şi, iată, dacă Domnul ar face ferestre în cer, ar putea fi acest lucru? Şi el a spus: Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi, dar nu vei mânca din ea.

20. Şi astfel i s-a întâmplat, pentru că poporul l-a călcat în picioare la poartă şi a murit.

2 Imparati 7