18. În acest lucru Domnul să ierte pe servitorul tău: că atunci când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină de mâna mea şi eu mă prosternez în casa lui Rimon: când mă prosternez eu însumi în casa lui Rimon, Domnul să ierte pe servitorul tău în acest lucru.
19. Iar el i-a spus: Du-te în pace. Astfel a plecat de la el o bucată de cale.
20. Dar Ghehazi, servitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a spus: Iată, stăpânul meu a cruţat pe Naaman, acest sirian, neprimind din mâinile lui ceea ce a adus; precum Domnul trăieşte, voi alerga după el şi voi lua ceva de la el.
21. Astfel Ghehazi l-a urmat pe Naaman. Şi, când Naaman l-a văzut alergând după el, a coborât din car să îl întâlnească şi a spus: Este totul bine?
22. Iar el a zis: Totul este bine. Stăpânul meu m-a trimis, spunând: Iată, chiar acum au venit la mine din muntele Efraim, doi tineri dintre fiii profeţilor; dă-le, te rog, un talant de argint şi două schimburi de haine.