2 Imparati 4:7-18 Fidela 2013 (RFB13)

7. Atunci ea a venit şi i-a spus omului lui Dumnezeu. Iar el a zis: Du-te, vinde untdelemnul şi plăteşte datoria şi trăieşte tu şi copiii tăi din restul.

8. Şi s-a întâmplat într-o zi, că Elisei trecea pe la Sunem, unde era o femeie cu vază; şi ea l-a constrâns să mănânce pâine. Şi a fost astfel, că ori de câte ori el trecea, se abătea pe acolo să mănânce pâine.

9. Şi ea a spus soţului ei: Iată acum, eu pricep că acesta este un om sfânt al lui Dumnezeu, care trece întotdeauna pe la noi.

10. Te rog, să îi facem o cămăruţă pe zid; şi să îi punem acolo un pat şi o masă şi un scaun şi un sfeşnic; şi va fi, când vine la noi, că se va abate pe acolo.

11. Şi s-a întâmplat într-o zi, că el a venit pe acolo şi s-a abătut pe la cameră şi s-a culcat acolo.

12. Şi el i-a spus lui Ghehazi, servitorul său: Cheamă pe sunamita aceasta. Şi după ce a chemat-o, ea a stat în picioare înaintea lui.

13. Iar el i-a zis: Spune-i acum femeii: Iată, tu te-ai îngrijit de noi cu toată această grijă; ce este de făcut pentru tine? Doreşti să se vorbească pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii? Iar ea a răspuns: Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.

14. Iar el a zis: Ce este de făcut atunci pentru ea? Şi Ghehazi a răspuns: Cu adevărat ea nu are copil şi soţul ei este bătrân.

15. Iar el a spus: Cheam-o. Şi după ce el a chemat-o, ea a stat în picioare la uşă.

16. Şi el a zis: Cam pe timpul acesta, conform cu timpul vieţii, tu vei îmbrăţişa un fiu. Şi ea a spus: Nu, domnul meu, tu om al lui Dumnezeu, nu minţii pe roaba ta.

17. Şi femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu la acel timp pe care i-l spusese Elisei, conform cu timpul vieţii.

18. Şi când copilul a crescut, s-a întâmplat într-o zi, că a ieşit la tatăl său la secerători.

2 Imparati 4