9. Dar ei nu au dat ascultare; şi Manase i-a amăgit pentru a face mai mult rău decât au făcut naţiunile pe care Domnul le nimicise dinaintea copiilor lui Israel.
10. Şi Domnul a vorbit prin servitorii săi, profeţii, spunând:
11. Deoarece Manase, împăratul lui Iuda, a făcut aceste urâciuni şi a lucrat cu stricăciune mai mult decât tot ce au făcut amoriţii, care au fost înainte de el şi a făcut de asemenea pe Iuda să păcătuiască cu idolii săi,
12. De aceea astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra Ierusalimului şi a lui Iuda un astfel de rău, încât oricine aude de acesta, amândouă urechile îi vor ţiui.
13. Şi voi întinde peste Ierusalim frânghia Samariei şi firul cu plumb al casei lui Ahab; şi voi şterge Ierusalimul precum un om şterge un vas, ştergându-l şi răsturnându-l.
14. Şi voi părăsi rămăşiţa moştenirii mele şi îi voi da în mâna duşmanilor lor; şi ei vor deveni un vânat şi o pradă pentru duşmanii lor;
15. Pentru că au făcut ce este rău înaintea ochilor mei şi m-au provocat la mânie, din ziua în care părinţii lor au ieşit din Egipt, până în această zi.
16. Mai mult, Manase a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ar fi umplut Ierusalimul de la o margine la cealaltă, în afară de păcatul său cu care a făcut pe Iuda să păcătuiască, făcând ce este rău înaintea ochilor Domnului.
17. Şi restul faptelor lui Manase şi tot ce a făcut şi păcatul său cu care a păcătuit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?
18. Şi Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei lui, în grădina lui Uza; şi Amon, fiul său, a domnit în locul său.
19. Amon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a început să domnească şi a domnit doi ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Meşulemet, fiica lui Haruţ, din Iotba.
20. Şi el a făcut ce este rău înaintea ochilor Domnului, precum făcuse tatăl său, Manase.
21. Şi a umblat în toată calea în care tatăl său a umblat şi a servit idolilor cărora tatăl său servise şi s-a închinat înaintea lor;
22. Şi a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi nu a umblat în calea Domnului.
23. Şi servitorii lui Amon au uneltit împotriva lui şi l-au ucis pe împărat în casa lui.
24. Şi poporul ţării a ucis pe toţi cei care uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării l-a făcut pe Iosia, fiul său, împărat în locul său.
25. Şi restul faptelor lui Amon, pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?
26. Şi el a fost îngropat în mormântul său în grădina lui Uza; şi Iosia, fiul său, a domnit în locul său.