2 Imparati 2:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi s-a întâmplat, când Domnul a voit să îl ia pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, că Ilie a mers cu Elisei de la Ghilgal.

2. Şi Ilie i-a spus lui Elisei: Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul m-a trimis la Betel. Şi Elisei i-a zis: Precum Domnul trăieşte şi precum sufletul tău trăieşte, nu te voi părăsi. Astfel ei au coborât la Betel.

3. Şi fiii profeţilor care erau la Betel au ieşit la Elisei şi i-au spus: Ştii tu că Domnul îl va lua pe stăpânul tău de deasupra capului tău în această zi? Şi el a zis: Da, ştiu; tăceţi.

4. Şi Ilie i-a spus: Elisei, rămâi aici, te rog, pentru că Domnul m-a trimis la Ierihon. Iar el a zis: Precum Domnul trăieşte şi precum sufletul tău trăieşte, nu te voi părăsi. Astfel ei au venit la Ierihon.

5. Şi fiii profeţilor care erau la Ierihon au venit la Elisei şi i-au spus: Ştii tu că Domnul îl va lua pe stăpânul tău de deasupra capului tău în această zi? Şi el a răspuns: Da, ştiu; tăceţi.

6. Şi Ilie i-a spus: Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul m-a trimis la Iordan. Iar el a zis: Precum Domnul trăieşte şi precum sufletul tău trăieşte, nu te voi părăsi. Şi au mers amândoi.

2 Imparati 2