4. El a îndepărtat înălţimile şi a sfărâmat idolii şi a tăiat dumbrăvile şi a spart în bucăţi şarpele de aramă, pe care Moise îl făcuse; deoarece până în acele zile copiii lui Israel ardeau tămâie pentru el; şi l-a numit Nehuştan.
5. El s-a încrezut în Domnul Dumnezeul lui Israel; astfel încât după el nu a fost nimeni asemenea lui printre toţi împăraţii lui Iuda, nici vreunul care fusese înainte de el.
6. Fiindcă el s-a alipit de Domnul şi nu s-a depărtat de la a-l urma, ci a păzit poruncile lui, pe care Domnul le poruncise lui Moise.
7. Şi Domnul a fost cu el; şi el prospera oriunde ieşea; şi s-a răzvrătit împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a servit.
8. El i-a lovit pe filisteni, până la Gaza şi graniţele ei, de la turnul paznicilor până la cetatea întărită.
9. Şi s-a întâmplat, în al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, că Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a urcat împotriva Samariei şi a asediat-o.
10. Şi la sfârşitul a trei ani a luat-o; în al şaselea an al lui Ezechia, care este al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel, Samaria a fost luată.
11. Şi împăratul Asiriei l-a dus pe Israel în Asiria şi i-a pus în Halah şi în Habor lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor;
12. Pentru că nu au ascultat de vocea Domnului Dumnezeul lor ci au călcat legământul său şi tot ceea ce Moise servitorul Domnului poruncise; şi au refuzat să le asculte şi să le facă.
13. Şi, în al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a urcat împotriva tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda şi le-a luat.
14. Şi Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis la împăratul Asiriei în Lachis, spunând: Te-am ofensat; întoarce-te de la mine; ceea ce tu pui asupra mea voi purta. Şi împăratul Asiriei i-a rânduit lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur.
15. Şi Ezechia i-a dat tot argintul care s-a găsit în casa Domnului şi în tezaurele casei împăratului.
16. În acel timp Ezechia a tăiat aurul de pe uşile templului Domnului şi stâlpii pe care Ezechia, împăratul lui Iuda, îi placase, şi l-a dat împăratului Asiriei.