28. Şi au venit la Ierusalim cu psalterioane şi harpe şi trâmbiţe până la casa Domnului.
29. Şi frica de Domnul era în toate împărăţiile acestor ţări, când au auzit că Domnul a luptat împotriva duşmanilor lui Israel.
30. Astfel împărăţia lui Iosafat era liniştită, pentru că Dumnezeul lui i-a dat odihnă de jur împrejur.
31. Şi Iosafat a domnit peste Iuda şi era în vârstă de treizeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit douăzeci şi cinci de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Azuba, fiica lui Şilhi.