2 Cronici 20:10-13 Fidela 2013 (RFB13)

10. Şi acum, iată, copiii lui Amon şi ai lui Moab şi ai celor din muntele Seir, împotriva cărora nu ai lăsat pe Israel să lupte când au ieşit din ţara Egiptului, ci s-au abătut de la ei şi nu i-au nimicit;

11. Iată, spun, cum ne răsplătesc, să vină şi să ne arunce din stăpânirea ta, pe care ne-ai dat-o să o moştenim.

12. O Dumnezeul nostru, nu îi vei judeca? Fiindcă nu avem putere împotriva acestei mari cete care vine împotriva noastră; nici nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt la tine.

13. Şi tot Iuda a stat în picioare înaintea Domnului, cu micuţii lor, soţiile lor şi copiii lor.

2 Cronici 20