Ieremia 7:30-34 Fidela 2013 (RFB13)

30. Deoarece copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea feţei mele, spune Domnul; şi-au pus urâciunile lor în casa, numită după numele meu, pentru a o întina.

31. Şi au zidit înălţimile Tofetului, care este valea fiului lui Hinom, pentru a-i arde pe fiii lor şi pe fiicele lor în foc, ceea ce nu le-am poruncit, nici nu a ajuns la inima mea.

32. De aceea iată, vin zilele, spune Domnul, că nu va mai fi numit, Tofet, nici valea fiului lui Hinom, ci valea măcelului; fiindcă vor îngropa în Tofet până nu va mai fi loc.

33. Şi trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrană pentru păsările cerului şi pentru fiarele pământului; şi nimeni nu le va speria.

34. Atunci voi face să înceteze din cetăţile lui Iuda şi de pe străzile Ierusalimului vocea bucuriei şi vocea veseliei, vocea mirelui şi vocea miresei, pentru că ţara va fi pustiită.

Ieremia 7