Ieremia 7:20-34 Fidela 2013 (RFB13)

20. De aceea astfel spune Domnul Dumnezeu: Iată, mânia mea şi furia mea vor fi turnate asupra acestui loc, asupra omului şi asupra animalului şi asupra copacilor câmpului şi asupra rodului pământului; şi va arde şi nu se va stinge.

21. Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Puneţi ofrandele voastre la sacrificiile voastre şi mâncaţi carne.

22. Pentru că nu referitor la ofrande arse sau la sacrificii am vorbit părinţilor voştri, sau le-am poruncit în ziua în care i‑am scos din ţara Egiptului;

23. Ci acest lucru le-am poruncit, spunând: Ascultaţi de vocea mea şi eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul meu; şi să umblaţi în toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să vă fie bine.

24. Dar ei nu au dat ascultare, nici nu şi-au plecat urechea, ci au umblat în sfaturile şi în închipuirea inimii lor rele; şi au mers înapoi, nu înainte.

25. Din ziua în care părinţii voştri au ieşit din ţara Egiptului până în această zi am trimis chiar pe toţi servitorii mei profeţii, zilnic ridicându-mă devreme şi trimiţându-i;

26. Totuşi ei nu mi-au dat ascultare, nici nu şi-au plecat urechea, ci şi-au împietrit gâtul; ei au făcut mai rău decât părinţii lor.

27. De aceea le vei vorbi toate aceste cuvinte iar ei nu îţi vor da ascultare; de asemenea tu îi vei chema iar ei nu îţi vor răspunde.

28. Dar tu să le spui: Aceasta este o naţiune care nu ascultă de vocea Domnului Dumnezeului ei, nici nu primeşte corectare; adevărul a pierit şi este stârpit din gura lor.

29. Taie-ţi părul, Ierusalime, şi aruncă-l departe şi înalţă o plângere pe înălţimi, pentru că Domnul a respins şi a părăsit generaţia furiei sale.

30. Deoarece copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea feţei mele, spune Domnul; şi-au pus urâciunile lor în casa, numită după numele meu, pentru a o întina.

31. Şi au zidit înălţimile Tofetului, care este valea fiului lui Hinom, pentru a-i arde pe fiii lor şi pe fiicele lor în foc, ceea ce nu le-am poruncit, nici nu a ajuns la inima mea.

32. De aceea iată, vin zilele, spune Domnul, că nu va mai fi numit, Tofet, nici valea fiului lui Hinom, ci valea măcelului; fiindcă vor îngropa în Tofet până nu va mai fi loc.

33. Şi trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrană pentru păsările cerului şi pentru fiarele pământului; şi nimeni nu le va speria.

34. Atunci voi face să înceteze din cetăţile lui Iuda şi de pe străzile Ierusalimului vocea bucuriei şi vocea veseliei, vocea mirelui şi vocea miresei, pentru că ţara va fi pustiită.

Ieremia 7