4. Şi Zedechia împăratul lui Iuda nu va scăpa din mâna caldeenilor, ci va fi cu siguranţă dat în mâna împăratului Babilonului şi va vorbi cu el gură către gură şi ochii săi vor vedea ochii lui;
5. Şi el îl va duce pe Zedechia la Babilon şi acolo va fi el până când îl voi cerceta, spune Domnul; deşi o să luptaţi cu caldeenii, nu veţi prospera.
6. Şi Ieremia a spus: Cuvântul Domnului a venit la mine, spunând:
7. Iată, Hanameel, fiul lui Şalum, unchiul tău, va veni la tine, spunând: Cumpără câmpul meu care este în Anatot, pentru că dreptul de răscumpărare este al tău ca să îl cumperi.
8. Astfel Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine în curtea închisorii conform cuvântului Domnului, şi mi-a spus: Cumpără câmpul meu, te rog, care este în Anatot, care este în ţinutul lui Beniamin, pentru că dreptul de moştenire este al tău şi răscumpărarea este a ta; cumpără-l pentru tine. Atunci am cunoscut că acesta era cuvântul Domnului.
9. Şi am cumpărat câmpul de la Hanameel, fiul unchiului meu, care este în Anatot şi i-am cântărit banii, şaptesprezece şekeli de argint.
10. Şi am semnat dovada şi am sigilat-o şi am luat martori şi i-am cântărit banii în balanţă.
11. Astfel, am luat dovada de cumpărare, deopotrivă pe cea care era sigilată conform legii şi obiceiului; şi pe cea deschisă;
12. Şi i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, înaintea ochilor lui Hanameel, fiul unchiului meu; şi în prezenţa martorilor care au semnat cartea de cumpărare, înaintea tuturor iudeilor care şedeau în curtea închisorii.
13. Şi i-am poruncit lui Baruc înaintea lor, spunând:
14. Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Ia aceste dovezi, această dovadă de cumpărare, deopotrivă cea sigilată şi această dovadă deschisă; şi pune-le într-un vas de lut, ca ele să se păstreze multe zile.
15. Pentru că astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Case şi câmpuri şi vii vor fi stăpânite din nou în această ţară.
16. Şi, după ce i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, m‑am rugat Domnului, spunând:
17. Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerul şi pământul prin marea ta putere şi prin braţul tău întins şi nimic nu este prea greu pentru tine;
18. Tu arăţi bunătate iubitoare la mii şi răsplăteşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei: Marele, Atotputernicul Dumnezeu, Domnul oştirilor, este numele lui,
19. Măreţ în sfat şi puternic în lucrare; fiindcă ai tăi ochi sunt deschişi asupra tuturor căilor fiilor oamenilor; pentru a da fiecăruia conform căilor lui şi conform rodului facerilor lui;
20. Care ai făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, care rămân până în această zi şi în Israel şi printre alţi oameni; şi ţi-ai făcut un nume, precum în această zi;
21. Şi ai scos pe poporul tău, Israel, din ţara Egiptului, cu semne şi cu minuni şi cu o mână tare şi cu un braţ întins şi cu mare groază;