36. Şi acum de aceea, astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel referitor la această cetate, despre care voi spuneţi: Va fi dată în mâna împăratului Babilonului prin sabie şi prin foamete şi prin ciumă:
37. Iată, îi voi aduna din toate ţările în care i-am alungat în mânia mea şi în furia mea şi în mare indignare; şi îi voi întoarce în acest loc şi îi voi face să locuiască în siguranţă.
38. Şi ei vor fi poporul meu şi eu voi fi Dumnezeul lor;
39. Şi le voi da o singură inimă şi o singură cale, ca să se teamă de mine pentru totdeauna, pentru binele lor şi al copiilor lor după ei;
40. Şi voi face un legământ veşnic cu ei, că nu mă voi întoarce de la ei, pentru a le face bine; şi voi pune frica mea în inimile lor, ca să nu se depărteze de mine.
41. Da, mă voi bucura de ei pentru a le face bine şi îi voi sădi în această ţară într‑adevăr cu toată inima mea şi cu tot sufletul meu.