14. Şi voi sătura sufletul preoţilor cu grăsime şi poporul meu va fi săturat cu bunătatea mea, spune Domnul.
15. Astfel spune Domnul: O voce s-a auzit în Rama, tânguire şi plânset amar; Rahela plângea pentru copiii ei, refuzând să fie mângâiată, pentru copiii ei, pentru că nu mai erau.
16. Astfel spune Domnul: Opreşte-ţi vocea de la plânset şi ochii tăi de la lacrimi, pentru că lucrarea ta va fi răsplătită, spune Domnul; şi ei se vor întoarce înapoi din ţara duşmanului.
17. Şi este speranţă în sfârşitul tău, spune Domnul, că ai tăi copii vor veni înapoi înăuntrul graniţei lor.
18. Am auzit, într-adevăr, pe Efraim jelindu-se astfel: Tu m-ai pedepsit şi eu am fost pedepsit, ca un taur neobişnuit cu jugul; întoarce-mă şi mă voi întoarce, pentru că tu eşti Domnul Dumnezeul meu.
19. Într-adevăr, după ce m-am întors, m-am pocăit; şi după ce am fost instruit, mi-am lovit coapsa; am fost ruşinat, da, chiar încurcat, deoarece am purtat ocara tinereţii mele.
20. Este Efraim fiul meu drag? Este el un copil plăcut? Pentru că de când am vorbit împotriva lui, neîncetat îmi tot amintesc de el; de aceea mi s-au tulburat adâncurile pentru el; cu siguranţă voi avea milă de el, spune Domnul.