4. Şi voi pune păstori peste ei care îi vor paşte; şi nu se vor mai teme, nici nu se vor descuraja şi niciunul nu va lipsi, spune Domnul.
5. Iată, vin zilele, spune Domnul, când îi voi ridica lui David un Lăstar al Dreptăţii şi un Împărat va domni şi va prospera şi va face judecată şi dreptate pe pământ.
6. În zilele lui Iuda va fi salvat şi Israel va locui în siguranţă; şi acesta este numele lui, prin care va fi numit: Domnul Dreptatea NoastrĂ.
7. De aceea, iată, vin zilele, spune Domnul, că nu vor mai spune: Domnul trăieşte, care i-a scos pe copiii lui Israel din ţara Egiptului,
8. Ci: Domnul trăieşte, care a scos şi care a condus sămânţa casei lui Israel din ţara de la nord şi din toate ţările în care îi alungasem; şi ei vor locui în propria lor ţară.
9. Inima mea este frântă în mine din cauza profeţilor; toate oasele mele tremură; sunt ca un om beat şi ca un om pe care vinul l-a învins, din cauza Domnului şi din cauza cuvintelor sfinţeniei lui.
10. Pentru că ţara este plină de adulteri, pentru că din cauza blestemelor ţara jeleşte; locurile plăcute ale pustiei sunt uscate şi alergarea lor este rea şi forţa lor nu este dreaptă.
11. Pentru că deopotrivă profetul şi preotul sunt întinaţi; da, în casa mea am găsit stricăciunea lor, spune Domnul.
12. Pentru aceea, calea lor va fi pentru ei precum căile alunecoase în întuneric; vor fi alungaţi şi vor cădea pe ea, pentru că voi aduce răul asupra lor, chiar anul cercetării lor, spune Domnul.
13. Şi am văzut nebunie în profeţii din Samaria; ei au profeţit prin Baal şi au rătăcit pe poporul meu Israel.
14. Am văzut de asemenea în profeţii din Ierusalim un lucru groaznic, ei comit adulter şi umblă în minciuni, ei întăresc de asemenea mâinile făcătorilor de rău, încât nimeni nu se întoarce de la stricăciunea lui; ei sunt cu toţii pentru mine ca Sodoma şi locuitorii lui ca Gomora.
15. De aceea astfel spune Domnul oştirilor referitor la profeţi: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi îi voi face să bea apă cu fiere, pentru că de la profeţii Ierusalimului pângărirea s-a răspândit în toată ţara.
16. Astfel spune Domnul oştirilor: Nu daţi ascultare la cuvintele profeţilor care vă profeţesc: ei vă fac deşerţi; ei vorbesc o viziune a proprii lor inimi şi nu din gura Domnului.
17. Ei încă spun celor care mă dispreţuiesc: Domnul a spus: Veţi avea pace; şi spun fiecăruia care umblă după închipuirea inimii lui: Niciun rău nu va veni asupra voastră.
18. Fiindcă cine a stat la sfatul Domnului şi a priceput şi a auzit cuvântul său? Cine a însemnat cuvântul său şi l-a auzit?