30. De aceea, iată, eu sunt împotriva profeţilor, spune Domnul, care fură, fiecare de la aproapele său, cuvintele mele.
31. Iată, spune Domnul, eu sunt împotriva profeţilor care îşi folosesc limba şi spun: El spune.
32. Iată, spune Domnul, eu sunt împotriva celor care profeţesc visuri false şi care le spun şi fac pe poporul meu să rătăcească prin minciunile lor şi prin uşurinţa lor; totuşi eu nu i-am trimis, nici nu le-am poruncit; de aceea ei nu vor fi de niciun folos acestui popor, spune Domnul.
33. Şi când acest popor, sau un profet, sau un preot, te va întreba, spunând: Care este povara Domnului? tu atunci să le spui: Ce povară? Eu chiar vă voi părăsi, spune Domnul.
34. Şi cât despre profetul şi preotul şi poporul care va spune: Povara Domnului; eu chiar voi pedepsi pe omul acela şi casa lui.
35. Astfel să spuneţi fiecare aproapelui său şi fiecare fratelui său: Ce a răspuns Domnul? şi: Ce a vorbit Domnul?