Ieremia 13:13-26 Fidela 2013 (RFB13)

13. Atunci tu să le spui: Astfel spune Domnul: Iată, voi umple pe toţi locuitorii acestei ţări, chiar pe împăraţii care şed pe tronul lui David şi pe preoţi şi pe profeţi şi pe toţi locuitorii Ierusalimului, cu beţie.

14. Şi îi voi zdrobi pe unul de altul, chiar pe părinţi şi pe fii împreună, spune Domnul; nu mă voi îndura, nici nu voi cruţa, nici nu voi avea milă, ci îi voi nimici.

15. Ascultaţi şi aplecaţi urechea, nu fiţi mândri, pentru că Domnul a vorbit.

16. Daţi glorie Domnului Dumnezeului vostru, înainte ca el să aducă întunericul şi înainte ca picioarele voastre să se poticnească de munţii întunecaţi, şi, în timp ce căutaţi lumină, el o schimbă în umbra morţii şi o face întuneric gros.

17. Dar dacă nu veţi asculta aceasta, sufletul meu va plânge în locuri tainice pentru mândria voastră; şi ochiul meu va plânge amar şi îi vor curge lacrimi, pentru că turma Domnului este dusă în captivitate.

18. Spune împăratului şi împărătesei: Umiliţi-vă, aşezaţi-vă, pentru că principatele voastre vor cădea, coroana gloriei voastre.

19. Cetăţile sudului vor fi închise şi nimeni nu le va deschide; Iuda va fi dus captiv cu totul, va fi dus captiv în întregime.

20. Ridicaţi-vă ochii şi priviţi la cei care vin din nord; unde este turma care ţi-a fost dată, frumoasa ta turmă?

21. Ce vei spune când el te va pedepsi? Pentru că i-ai învăţat să fie căpetenii şi ca mai mari peste tine; nu te vor cuprinde întristări, ca pe o femeie în durerile naşterii?

22. Şi dacă tu spui în inima ta: Pentru ce au venit aceste lucruri asupra mea? Pentru mărimea nelegiuirii tale au fost descoperite poalele tale şi călcâiele tale au fost dezgolite.

23. Poate etiopianul să îşi schimbe pielea, sau leopardul petele lui? Atunci aţi putea să faceţi bine, şi voi care sunteţi obişnuiţi să faceţi rău.

24. De aceea îi voi împrăştia ca paiul care trece cu vântul pustiei.

25. Acesta este sorţul tău, partea măsurilor tale de la mine, spune Domnul, pentru că m-ai uitat şi te-ai încrezut în falsitate.

26. De aceea îţi voi descoperi eu poalele tale peste faţa ta şi ţi se va vedea ruşinea.

Ieremia 13