35. Şi în capătul postamentului era un cerc de jur împrejur de o jumătate de cot; şi pe capătul postamentului îmbinările lui şi marginile lui erau din aceeaşi bucată.
36. Fiindcă pe plăcile îmbinărilor lui şi pe marginile lui, a cioplit heruvimi, lei şi palmieri, conform cu proporţia fiecăreia şi adăugări de jur împrejur.
37. Astfel a făcut cele zece postamente, toate aveau o singură turnare, o singură măsură şi o singură mărime.
38. Apoi a făcut zece lighene de aramă, un singur lighean conţinea patruzeci de baţi; şi fiecare lighean era de patru coţi; şi pe fiecare din cele zece postamente era un lighean.
39. Şi a pus cinci postamente în partea dreaptă a casei şi cinci în partea stângă a casei; şi a pus marea în partea dreaptă a casei spre est, în faţa sudului.
40. Şi Hiram a făcut lighenele şi lopeţile şi oalele. Astfel Hiram a terminat de făcut toată lucrarea pe care a făcut-o împăratului Solomon pentru casa Domnului:
41. Cei doi stâlpi şi cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful celor doi stâlpi; şi cele două reţele, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful stâlpilor;
42. Şi patru sute de rodii pentru cele două reţele, două rânduri de rodii pentru fiecare reţea, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe stâlpi;
43. Şi cele zece postamente şi zece lighene pe postamente;
44. Şi o mare şi doisprezece boi sub mare;
45. Şi vasele şi lopeţile şi oalele; şi toate aceste vase, pe care Hiram le-a făcut împăratului Solomon pentru casa Domnului, erau din aramă strălucitoare.
46. În câmpia Iordanului le-a turnat împăratul, în pământ argilos între Sucot şi Ţartan.
47. Şi Solomon a lăsat toate vasele necântărite, pentru că erau foarte multe; nici nu s-a aflat greutatea aramei.
48. Şi Solomon a făcut toate vasele care aparţineau casei Domnului: altarul de aur şi masa de aur, pe care erau pâinile punerii înainte,
49. Şi sfeşnicele de aur pur, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea oracolului, cu florile şi lămpile şi mucările de aur,
50. Şi vasele şi mucările şi oalele şi lingurile şi cenuşarele de aur pur; şi balamalele de aur, deopotrivă pentru uşile casei interioare, locul preasfânt, şi pentru uşile casei, adică, ale templului.
51. Astfel a fost terminată toată lucrarea pe care împăratul Solomon a făcut-o pentru casa Domnului. Şi Solomon a adus în ea lucrurile pe care David, tatăl său, le dedicase; argintul şi aurul şi vasele, le-a pus în tezaurele casei Domnului.