1 Imparati 22:17-26 Fidela 2013 (RFB13)

17. Iar el a spus: Am văzut tot Israelul împrăştiat pe dealuri, ca oi care nu au păstor; şi Domnul a zis: Aceştia nu au stăpân; să se întoarcă fiecare om la casa lui în pace.

18. Şi împăratul lui Israel i-a spus lui Iosafat: Nu ţi-am zis eu că nu profeţeşte binele referitor la mine, ci numai răul?

19. Iar el a spus: Ascultă tu de aceea cuvântul Domnului: Am văzut pe Domnul şezând pe tronul său şi toată oştirea cerurilor stând în picioare la dreapta lui şi la stânga lui.

20. Şi Domnul a zis: Cine va convinge pe Ahab să se urce şi să cadă la Ramot-Galaad? Şi unul spunea într-un fel şi un altul spunea într-alt fel.

21. Şi a ieşit un duh şi a stat în picioare înaintea Domnului şi a zis: Eu îl voi convinge.

22. Şi Domnul i-a spus: Cum? Iar el a zis: Voi ieşi şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeţilor lui. Iar el a spus: Să îl convingi şi învingi de asemenea; ieşi şi fă astfel.

23. De aceea acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeţi ai tăi şi Domnul a vorbit rău referitor la tine.

24. Dar Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat şi a lovit pe Micaia peste obraz şi a spus: Pe ce cale a plecat Duhul Domnului de la mine pentru a-ţi vorbi ţie?

25. Şi Micaia a zis: Iată, vei vedea în acea zi când vei intra în camera dinăuntru pentru a te ascunde.

26. Şi împăratul lui Israel a spus: Ia pe Micaia şi du-l înapoi la Amon, guvernatorul cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

1 Imparati 22